De înserat
Topit în ascuns,
Într-o roșie baltă,
Fiu de-mpărat
Se menține alene
La scăpătat ...
II.
Codrii mai gem;
Boarea
Mai poartă suspine ...
Otrava sângelui
Umblă,
Mai umblă prin vine.
Atârnă greu miezul terestru
De cosmosul gol, în amurg ...
Desprinse,
Pâraie de plumb
Se ascund,
Nu mai saltă.
Informe materii
Alunecă-n hăuri,
Se scurg ...
III.
Genele,
Magmele, cerul,
Zare cu zare le lasă.
Creștetul,
Sur de povară,
Peste milenii apasă ...
Orizontul
Turtește sub teasc
Înălțări către astre.
Se sting, spiralate în plaiuri,
Năzuințe albastre !
IV.
De înnoptare
Creasta-i opacă și rece.
Apasă liniștea.
Calea e seacă ...
Murmure sparte,
Să tacă,
Presează zenitul.
Mirosuri
De tei și agheasmă
Cuprind asfințitul.
V.
Mișcarea suspină.
Orice zbor se turtește.
Universală,
Sistola-diastola
Orice înalt îl lățește ...
VI.
Sub uitări,
În adâncuri, alene,
Zânele,
Prinse în franjuri,
Apar în poiene ...
VII.
Curg munții
Când sacre, egale,
Taine alunecă-n neguri,
Cu somnul,
La vale ...
Pastel cu somn
Mi-e somn, într-una somn
De-atata vreme ...
De-atata somn
Cu plete
De ape line, dulce,
O salcie astrală
Își șterge ochiul dens
În patul calm,
Pe spații
Nerupte,
Să se culce ...
II.
Și-i somn,
Atâta somn ...
Dureri adie.
Hipnoerotic somn
Adânc se-nfie
De-atâtea stele albe
Și sfere ce îmbie ...
III.
Se leagănă pe ape,
De umbră, triste veacuri
Iar seara e prelungă.
Noi ne hrănim cu hapuri ...
Din vise
Baba-Cloanța
Mă alungă ...
Și-i somn.
Atâta somn! ...
Pastel de repaos
Se lasă-ncet amurgul
Și-atâta fericire
Pogoară-n somnuri dulce
Și tristă aromire ...
II.
Cad ochii obosiți sub grele dune.
Rotirea lor spre frunte
Se-ntoarce să-i adune
Și, tolăniți, în unghiul
Opac dintre sprâncene,
Duc mintea să se împle
De liniște și lene ...
III.
Cum peste stepe mânjii
Rotați, neprinși la plug,
Se țin ușor ca vântul
Cu stelele aproape,
Așa, surpate, gândurile-n fugă
Apasă cald poverile din pleoape
Scoase vârtej ca vinu-n centrifugă ...
Apasă greu, pe umeri,
Un cap adânc, domol;
Beție e-n tovară.
Cad stelele-n nămol ...
Descumpănire
Mă paște nepriința
În cumpene celeste
Și-mi cântăresc chemarea
’n de creste,
’n de știubeie ...
Porni zăntec turma,
Balans,
Pe căi lactee
Și nu mai simt în sine-mi
De sunt
Ori nu mai sunt ...
II.
S-au stins în zariști scurgeri
Și s-au prelins în lume.
Nu văd de turme dâre
Să se-nsemne
Temei,
Talăngi în bolte
Și n-am semne,
Iar gândul rău mă paște
Cirezilor celeste ...
III.
Mă-ncumpăt
Să le-adun în amintire
Și să le-nțarc, pe rând, într-o prelucă;
Mă-ncumpăn
Unitatea
S-o refac,
Da-s luate-n morb de streche
Și de ducă ...
IV.
Cumplite-n pântec mume
Se-ncheie-n rotofeie ...
Și-o spaimă-n de genune
Mă trage-n elizee.
V.
Mă macină chemarea
Din mit,
Mă năruiește.
VI.
Și
Cad într-una gânduri
Și stele-ntr-una cad.
Chiar turmele-mi,
Răznite,
Sub galaxie
’n vad
Pierd lâna, tors,
În viduri,
Un roi
Ce risipește ...
VII.
M-adastă-n cumpăt somnul;
Uitat
Mă troienește ...